Venea
înspre redacţia Tribunei aproape în fiecare zi la aceeaşi oră. Nu se
grăbea, probabil savura spectacolul străzii. Se oprea întotdeauna să
stea de vorbă cu mine, mă contamina cu timiditatea lui şi apoi mă
întreba ce e nou.. Întrebare la care brusc mi se părea foarte greu de
răspuns. Victor Felea îşi folosea celebra lui timiditate. De altfel
folosea timiditatea ca pe un scut. Mi-e greu să-mi imaginez că a fost
vreodată inoportunat. Şi totuşi am avut parte de dovada că această
discreţie ascundea libertate şi curaj. Eram pe vremea aceea, la
Tribuna, un fel de nomine odiosa
– omul pe care nu-l iubeşte DRP. Nu ştiu de unde apăruse această
reputaţie, bănuiesc că fusese construită de redactorii veşnic precauţi
să nu apară aspiranţi prea curajoşi. Prea grăbiţi. În ce mă priveşte,
stratagema a funcţionat: puteau să treacă ani întregi fără să mă bage
cineva în seamă. Înafară de Victor Felea, care în fiecare vară, în
perioada când Şeful cel Mare se afla în concediu la Neptun, mă oprea în
stradă şi după ce schimbam câteva politeţuri inhibatorii îmi cerea
răspicat o proză scurtă, care apărea de fiecare dată în acea lună de
graţie în care el, de unul singur, făcea ca lucrurile să revină la
normal.
Nu
ştiu dacă i s-a reproşat vreodată, dar de atunci, poate şi în semn de
recunoştinţă, nu m-am mai lăsat păcălit de celebra lui timiditate.
Alexandru Vlad
Boffin1157
bloghead1959
No comments:
Post a Comment