DECORUL SPERANŢEI, 1988
Situaţie
Slab şi descumpănit
Plin de incertitudini şi spaime
De piezişe avertizări
Apucînd resturi de viaţă
Ca un cerşetor
Care abia se mai descurcă
În lumea asta
Bogată în perfecţiuni
Aproximaţii despre poem
În care poetul se arată preocupat
de secretele artei sale
căutînd să observe cum se naşte
şi din ce se naşte poemul
ca şi cum ar fi într-un laborator
de ce mai subtilă construcţie
Stă şi priveşte la propria lui aşteptate
ce cheamă cuvinte şi sensuri
abia perceptibile asemenea unor substanţe
uşor volatile nesigure
din care încetul cu-ncetul prind formă
senzaţii-tendinţe-imagini şi gînduri
de primă instanţă – sugestii vestind
complicate umori personale idei ce conduc
spre fiinţă şi lucruri îngemănîndu-le
în timp ce întreaga greutate lăuntrică
se-aşează-n cuvinte ca un cheag translucid
şi exotic investind cu o certă prezenţă
un ritm sintagmatic ivit din spontane
pulsaţii – din "jocul secund" al hazardului –
şi poetul încheie aici
primitivele sale aproximaţii despre poem
Marele poem
În aşteptarea Marelui Poem
Scriu versuri care singure vin
Sub condei aduse de suflul calm
Sau neliniştit al vieţii mele cotidiene
Stau la pîndă îmi pregătesc spiritul
Supunîndu-l unor exerciţii
De înviorare şi de încredere citesc
În zodiile dinlăuntru căutînd
Un semn al Conjuncţiilor favorabile
Dintre aştrii nevăzuţi ai Fiinţei
Las intuiţia ca un cîine de vînătoare
Să adulmece urma unor prăzi
Mai subtile – idei sentimente –
Departe de hotarele mute
Unde se sperie gîndul şi unde
Începe uimirea
Extazul
Nu mai merge
… nici aşa nu mai merge să te bazezi
doar pe micile tale sentimente ce se
ivesc din vremelnica "spumă a zilelor"
asemenea unor ciudate vietăţi marine
aruncate de valuri la ţărm unele
aproape fără suflare neînsemnate
produse ale adîncurilor pe care
nici nu ştii cum să le cataloghezi
sau ce nume să le mai pui
… nici aşa nu mai merge să culegi
numai ceea ce ţi se oferă e către
plasma necunoscută – ca un cerşetor
ce vîntură plaja încolo şi-ncoace
căutînd ceva la-ntîmplare
în speranţa că va găsi căndva
o fiinţă nemaivăzută întrupare de preţ
a hazardului fluctuant şi molatic
pe care apoi s-o prezinte şi celor din jur
drept o izbîndă a iscusinţelor sale
… nici aşa nu mai merge
dar care e calea întreb
şi cine poate să-mi arate
un modus operandi mai fericit
Merge şî aşa
… merge şi aşa – orice metodă e bună
pentru a da la iveală poemul pentru
a-l scoate din starea lui nefirească
obscură din latenţa-i activă uşor
pulsatoare din uneltirea haotică
în care se zbate de parcă ar vrea
să te-anunţe să-i dai ajutor şi tu
ştii că-i acolo şi-i simţi
impulsiva pornire de-a fi
de-a se naşte în forma lui ideală
aşa cu şi tu o doreşti şi-o visezi
şi astfel adopţi cea mai bună postură
de om al cuvintelor – le cauţi le prinzi
le aduni şi le judeci discret
le observi şi le laşi să se mişte o vreme
apoi le ajuţi să se-aşeze cum se cuvine
în fluxul fertil al poemului
ca nişte mici ambarcaţiuni ce poartă
însemne de aur şi purpură
şi vin să anunţe izbînzi fericite
ţi late libere căi pentru viaţă
şi spirit
Invitaţie
S-a întunecat deja – şi eu
Mă simt cam nesigur de puterile mele
Şi stau nemişcat şi cu teamă
Dar bucuros că pot să pipăi cuvintele
Ca pe nişte seminţe sănătoase şi fragede
Care miros a vînt şi a pămînt
Şi a suflet de om
Şi a soartă de lume
Bucuros de apropierea asta vitalizantă
Ce mă invită la înaltele curţi ale gîndului
Unde se pregăteşte francheţea de mîine
A unei poezii imprevizibile
Şi de dezdruncinat
Ar fi păcat
Ar fi păcat să se deregleze
Tocmai acum în decembrie
Maşinăria de făcut poeme
Acum cînd o înserare perpetuă
Te ocroteşte şi îţi spune să stai
Şi s-asculţi peregrinarea marilor gînduri
Aceste cetăţi plutitoare
Ce vin şi se duc prin văzduhul durerii
Să stai şi s-asculţi împăcarea şi visul
Cum se ţin împreună în cumpăna clipei
Să stai şi s-asculţi
Legănarea speranţelor
Între plinuri şi goluri
Între bang şi-ntre bing
Pînă cînd Vestitoarele
În palide ceţuri departe se sting
Eu şi poemele mele
Mi-ar trebui vreo şapte vieţi să mă impun –
Eu şi poemele mele
Sîntem la fel – nişte făpturi
Neajutorate şi lipsite de marea prestanţă
De verva patetică – şi stăm de obicei
În umbră nu ieşim în faţă
Nu luăm cuvîntul în public
Ni şocăm prin cine ştie ce virtuţi
Surprinzătoare
Nu batem toba
Nu utilizăm trompete
Sîntem asemenea unor şopîrle ce ieşim la soare
(Cînd e soare) sau stăm ascunse
Printre buruieni ori sub pietre
Animale bătrîne şi înţelepte
Din ce în ce mai puţine
Purtînd în noi puternica prezenţă a pămîntului
Şi sensul său benefic şi durabil –
E-n noi ceva miraculos şi anonim
Ce trebuie văzut mai îndeaproape –
Şi eu şi poemele mele
Trăim în regnul nedecis al aşteptării
Idol
Şade în mijlocul nopţii
Un idol mic şi obosit
Vechi în meseria lui de păzitor al casei –
Stelele sus
Oamenii jos
Risipiţi în pădurile somnului
Şade şi veghează
Şi ascultă monotonele zgomote
Pe care le fac lucrurile familiare
Pentru un idol mic şi obosit
E destul de bine aşa –
El nu cere Lumii decît răgazul cuvenit
Şi respectarea orelor şi anilor de linişte
Pisica
Încet şi cu paşi neauziţi
O pisică se strecoară cu delicate precauţii
Prin mica pădure de legume din grădină
Apoi se aşează liniştită
Între leuştean şi mărar
Convinsă că nimeni n-o vede
Şi că locul acela e numai al ei –
Miresme fermecătoare
Îi dau senzaţii nespus de plăcute
Ţi o îndeamnă la dulci somnolenţe
Ar fi foarte uimită dacă aş face un pst
Dar o las aşa să nu ştie nimic
Şi să stea fără grijă
Pe un strat cu legume
Neştiutoare de faimoasa Lume
Boffin1157
bloghead1959
No comments:
Post a Comment