JUCĂTOR DE REZERVĂ, 1992
Parte 2 - Part 2
Credeam
Credeam că dimineaţa asta însorită
Îmi va aduce bucurie şi linişte
Îmi va aduce bucurie şi linişte
Dar între mine şi ea
Se află o cortină cenuşie
Se află o cortină cenuşie
E sufletul meu
Atîrnînd învechit printre lucruri
Atîrnînd învechit printre lucruri
Să fie adevărat
Gînduri prosteşti şi năstruşnice
Îmi trec uneori prin minte
Şi se dau în spectacol
Ca nişte saltimbanci aiuriţi –
Ce trăznăi ce strîmbături
Ce vorbe deocheate –
Se distrează şi se întristează
Îmi trec uneori prin minte
Şi se dau în spectacol
Ca nişte saltimbanci aiuriţi –
Ce trăznăi ce strîmbături
Ce vorbe deocheate –
Se distrează şi se întristează
Rîd şi plîng
Se-ncaieră şi se-njură
Şi totul sfîrşeşte
Într-o mare harababură
Oare să fie adevărat
Că toate acestea fac parte
Din Eu-l meu distins şi-aristocrat
Că toate acestea fac parte
Din Eu-l meu distins şi-aristocrat
Sentiment de noapte
Numai caii singurătăţii
Umblă pe-afară
Prin frigul cel mare
Silenţioşi ca nălucile
Şi niciunde nu-şi află popas –
Numai poetul
Cu ochii lui de vis îi zăreşte
Şi se simte pierdut ca şi ei
În pustiul acesta
Umblă pe-afară
Prin frigul cel mare
Silenţioşi ca nălucile
Şi niciunde nu-şi află popas –
Numai poetul
Cu ochii lui de vis îi zăreşte
Şi se simte pierdut ca şi ei
În pustiul acesta
Sufletul zăpezii
Sufletul zăpezii
Mă întîmpină
Ca o mare flacără albă
- Unde te duci
Mă întreabă orbindu-mă
- Spre nicăieri
Neprihănitule
Îmi ajunge că sînt
Aici în splendorile tale
Mă întîmpină
Ca o mare flacără albă
- Unde te duci
Mă întreabă orbindu-mă
- Spre nicăieri
Neprihănitule
Îmi ajunge că sînt
Aici în splendorile tale
Vine lumina
Vine lumina
Ca o frumoasă femeie de lume
Cu ochi albaştri surîzători –
Prezenţă suavă
Şi plină de graţii
Ea stăruie-aici
Cu aerul ei inefabil
Şi în tăcere se uită la mine
Precum la o mască
Ca o frumoasă femeie de lume
Cu ochi albaştri surîzători –
Prezenţă suavă
Şi plină de graţii
Ea stăruie-aici
Cu aerul ei inefabil
Şi în tăcere se uită la mine
Precum la o mască
Calm provizoriu
Mici zvîcniri ale gîndului
Ale imaginaţiei – mici salturi
De vrabie căutînd să ciugulească ceva
De prin mărunta realitate din preajmă –
Mici jocuri ale simţirii
Printre luminoasele oglinzi ale soarelui
Mici entuziasme fără motiv
Ca şi cum dintr-o dată
Lumea cea mare
Ţi-ar face vizibil semne
De tandră afecţiune
Mici adăstări într-un calm provizoriu
Mici versuri golaşe
Mici bucurii
Cînd toate păreau pe vecie
Pierdute
Ale imaginaţiei – mici salturi
De vrabie căutînd să ciugulească ceva
De prin mărunta realitate din preajmă –
Mici jocuri ale simţirii
Printre luminoasele oglinzi ale soarelui
Mici entuziasme fără motiv
Ca şi cum dintr-o dată
Lumea cea mare
Ţi-ar face vizibil semne
De tandră afecţiune
Mici adăstări într-un calm provizoriu
Mici versuri golaşe
Mici bucurii
Cînd toate păreau pe vecie
Pierdute
O umbră
Cîndva
Ambiţii fireşti
Mă purtau de la o zi la altă zi
Umblam destul de liniştit
Pe un straniu covor de iluzii
(Deşi între timp atîtea neguroase lucruri
Îmi asaltau fiinţa)
Mă-mpărtăşeam din harul de a fi
Ca dintr-o ostie sfinţită –
Apoi o umbră neagră se ivi
De-a pururi tristă
Şi istovită
Ambiţii fireşti
Mă purtau de la o zi la altă zi
Umblam destul de liniştit
Pe un straniu covor de iluzii
(Deşi între timp atîtea neguroase lucruri
Îmi asaltau fiinţa)
Mă-mpărtăşeam din harul de a fi
Ca dintr-o ostie sfinţită –
Apoi o umbră neagră se ivi
De-a pururi tristă
Şi istovită
Paharal subţire
Uşurel uşurel
Cu paharul subţire în mînă
Printre oameni
Printre încurcături şi nevoi
Printre tentaţii haotice
Şi zoriri fără sens
Printre multe primejdii şi riscuri
Pieton zăpăcit
Călător neatent
Visător aiurit care atîtea lucruri
Ar vrea să-i rămînă –
Cu paharul subţire în mînă
Printre oameni
Printre încurcături şi nevoi
Printre tentaţii haotice
Şi zoriri fără sens
Printre multe primejdii şi riscuri
Pieton zăpăcit
Călător neatent
Visător aiurit care atîtea lucruri
Ar vrea să-i rămînă –
Uşurel uşurel
Cu paharul subţire în mînă
Cu paharul subţire în mînă
Din în labirint
În labirint
Cînd am intrat în labirint
Credeam că ne vom întoarce în curînd
Credeam că e numai un joc
Pentru curajul şi iscusinţa noastră
Am umblat îndelung
De ani şi ani parcurgem galeriile reci
S-au terminat şi hrana şi lumina
Înaintăm orbecăind halucinînd
Conduşide hohotul îndepărtat
Al Monstrului din adîncime
Şi nu mai ajungem la nici un capăt
Şi puterile noastre
Sînt pe sfîrşite –
Din ce în ce mai des
Cădem istoviţi
Credeam că ne vom întoarce în curînd
Credeam că e numai un joc
Pentru curajul şi iscusinţa noastră
Am umblat îndelung
De ani şi ani parcurgem galeriile reci
S-au terminat şi hrana şi lumina
Înaintăm orbecăind halucinînd
Conduşide hohotul îndepărtat
Al Monstrului din adîncime
Şi nu mai ajungem la nici un capăt
Şi puterile noastre
Sînt pe sfîrşite –
Din ce în ce mai des
Cădem istoviţi
Zadarnic a fost drumul
Şi nimeni n-a învăţat nimic
Cei dinăuntru se prăbuşesc
Cei din exterior nu ştiu ce înseamnă
Povestea aceasta
Şi nimeni n-a învăţat nimic
Cei dinăuntru se prăbuşesc
Cei din exterior nu ştiu ce înseamnă
Povestea aceasta
Privilegiu
Ah bucuria
enervărilor zilnice
şi suavelor
probleme nerezolvate
şi dulcile obstrucţii
şi îngrădiri –
ale trupului
şi graţioasa nesiguranţă perpetuă
seducătoarea dezordine
a tuturor celor
ce-mi fragmentează mărunt existenţa –
plăcerea de-a sta uluit
derutat
în faţa clementelor jocuri
ale prostiei –
ce încîntare
să ai privilegiuil de-a locui
în chiar centrul select
al Infernului
în chiar inima
viguroaselor lui silnicii
enervărilor zilnice
şi suavelor
probleme nerezolvate
şi dulcile obstrucţii
şi îngrădiri –
ale trupului
şi graţioasa nesiguranţă perpetuă
seducătoarea dezordine
a tuturor celor
ce-mi fragmentează mărunt existenţa –
plăcerea de-a sta uluit
derutat
în faţa clementelor jocuri
ale prostiei –
ce încîntare
să ai privilegiuil de-a locui
în chiar centrul select
al Infernului
în chiar inima
viguroaselor lui silnicii
Să te intorci
Să înveţi din nou
Lecţia luminii şi a frumuseţii
Să uiţi că porţi
Mantaua veche şi ponosită
A unei vîrste dezamăgite
Să te întorci la şcoala elementară
A pămîntului şi a ierbii
Să deprinzi alfabetul
Şi noţiunile simple
Ale iubirii de oameni şi lucruri –
Dar de ce scriu acum toate acestea
Cînd ar trebui să vorbesc
Despre seceta obositoare
Ce-mi bîntuie sufletul?
Poate cîndva înainte
Am fost şi eu altfel
Dar astăzi mi-e greu
Să-mi aduc aminte
De mine însumi
Lecţia luminii şi a frumuseţii
Să uiţi că porţi
Mantaua veche şi ponosită
A unei vîrste dezamăgite
Să te întorci la şcoala elementară
A pămîntului şi a ierbii
Să deprinzi alfabetul
Şi noţiunile simple
Ale iubirii de oameni şi lucruri –
Dar de ce scriu acum toate acestea
Cînd ar trebui să vorbesc
Despre seceta obositoare
Ce-mi bîntuie sufletul?
Poate cîndva înainte
Am fost şi eu altfel
Dar astăzi mi-e greu
Să-mi aduc aminte
De mine însumi
Psalm profan
De ce doar atît de puţin din toate Doamne
Iată pretutindeni numai limite limite
Şi eu prizonierul nefericit
Îngălbenind după gratii
Amăgit de paradoxul privirii
Şi-al intuiţiilor nelămurite
Care-mi vorbesc de ciudatul dincolo –
De ce aceste dorinţe de ce întrebările
Sosind ca izvoarele pînă la gura însetatului
Împiedicată să bea?
Ziduri de carne de piatră de veştede cuvinte
Ziduri ale nimicului negru
Închipuind o lume complexă
În care ardem necontenit
Ca într-o experienţă deşartă sfîrşind în cenuşă – Vai nouă!
Unde-i rîul Vavilonului
Să şedem şi să plîngem?
Iată pretutindeni numai limite limite
Şi eu prizonierul nefericit
Îngălbenind după gratii
Amăgit de paradoxul privirii
Şi-al intuiţiilor nelămurite
Care-mi vorbesc de ciudatul dincolo –
De ce aceste dorinţe de ce întrebările
Sosind ca izvoarele pînă la gura însetatului
Împiedicată să bea?
Ziduri de carne de piatră de veştede cuvinte
Ziduri ale nimicului negru
Închipuind o lume complexă
În care ardem necontenit
Ca într-o experienţă deşartă sfîrşind în cenuşă – Vai nouă!
Unde-i rîul Vavilonului
Să şedem şi să plîngem?
Am trăit – am văzut
Vînt de iarnă fulguie plouă s-a întunecat
În plină zi şi nimic nou nu se anunţă
Speranţele s-au dus în pămînt
Precum frunzele veştede
Duhuri îmbătrînite ale minţii se înghesuie
În friguroase unghere
În plină zi şi nimic nou nu se anunţă
Speranţele s-au dus în pămînt
Precum frunzele veştede
Duhuri îmbătrînite ale minţii se înghesuie
În friguroase unghere
Stau şi mă uit la mormanul de cărţi
Care-mi umple odaia
Şi sînt prizonierul acestui mic spaţiu dezordonat –
Mii de corăbii ruginesc în golfuri de smoală
Şi gemete surde încolţesc
Care-mi umple odaia
Şi sînt prizonierul acestui mic spaţiu dezordonat –
Mii de corăbii ruginesc în golfuri de smoală
Şi gemete surde încolţesc
Din lutul amar al planetei
Am trăit şi-am văzut mulţi călăi şi veseli gropari
Meditînd cu cranii în mînă
La gloria lor nepieritoare
Dar n-am devenit filosof şi de cuvintele
Mari şi frumoase mi-e sufletul negru
Meditînd cu cranii în mînă
La gloria lor nepieritoare
Dar n-am devenit filosof şi de cuvintele
Mari şi frumoase mi-e sufletul negru
No comments:
Post a Comment